Copiii spun lucruri... divine

"Călugarii şi-au făcut meserie din rugat pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu". (9 ani)

"Călugarii nu sunt aşa de vorbăreți pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toata ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte - că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu." (8 ani)

"Biserica e sfântă şi rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulți păcătoşi, că biserica de-aia e făcută, ca păcătoşii care intră să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu..." (12 ani)

"Dumnezeu se înțelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai." (10 ani)

"Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îți aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulțumirea îți aduce să spui că-ți ajunge." (9 ani)

"Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti pentru că strică toată ziua." (10 ani)

"Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcați." (10 ani)

"Preoții vin în casele oamenilor înainte de Paşte şi Crăciun ca să sfințească toate camerele, că le curăță cu aghiazmă, care e un foarte bun detergent împotriva dracilor." (11 ani)

"Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu." (11 ani)

"Cei care nu-l găsesc pe D-zeu sunt cei care îl caută din interes." (12 ani)

"Milostivul e rar ca mila, n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată." (14 ani)

"Altarul este partea din biserică unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu." (10 ani)

"Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei." (13 ani)

"Sfinții au aureola rotundă şi nu pătrată ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeală - că poate cine ştie, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț o pasăre în zbor." (13 ani)

"Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalți oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esențialul." (15 ani)

"Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toți oamenii la fel, că dacă te desparți de El şi mai târziu te întorci la El, nu ține supărare şi te ajută la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El." (11 ani)

"Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ți-o aprinde din nou în Cer." (9 ani)

"Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinții." (9 ani)

"Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul." (11 ani)