Parohul dintr-un sătuleț ajunse la biserică însuflețit și motivat ca să mai țină o Slujbă de seară, dar trecea vremea și satul nu sosea. După 15 minute de întârziere, intrară trei copii, după douăzeci de minute intrară doi tineri. Astfel că preotul hotărî să înceapă Slujba cu cei cinci frați. Pe parcursul Slujbei, intră o pereche care se așeză în ultimele bănci din biserică.
Când preotul predica și explica Evanghelia, mai intră un domn, pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. Dezamăgit și fără a înțelege cauza slabei participări a credincioșilor, preotul celebră Slujba cu iubire și predică cu entuziasm și zel.
Când se întorcea acasă, fu atacat și lovit de doi hoți care îi smulseră mapa în care se aflau Biblia lui și alte accesorii de valoare. Ajungând la casa parohială, bandajându-și rănile, descrise acea zi drept:
Cea mai tristă zi din viața mea, un eșec al slujbei mele, și cea mai nerodnică zi din cariera mea, dar... nu contează, pe toate le fac cu Dumnezeu și pentru El.
După cinci ani, preotul hotărî să le împărtășească această întâmplare și enoriașilor din biserică. Pe când termina de povestit întâmplarea, o pereche de seamă din acea parohie îl opri și îi spuse: "Părinte, perechea din întâmplarea pe care am auzit-o, care s-a așezat în spate, eram noi. Eram în pragul despărțirii ca urmare a mai multor probleme și neînțelegeri care erau la noi în cămin. În seara aceea ne-am hotărât până la urmă să divorțăm, dar mai întâi ne-am hotărât să venim la biserică să ne lăsăm verighetele și apoi fiecare să-și vadă de drum. În cele din urmă, am renunțat la despărțire după ce v-am ascultat predica din aceeași seară. Drept urmare, azi suntem aici cu căminul și familia refăcute."
În timp ce perechea vorbea, unul dintre cei mai de succes întreprinzători care ajuta la susținerea acelei biserici salută, cerând să vorbească și el, și dându-i-se prilejul, spuse: "Părinte, eu sunt domnul care a intrat pe jumătate murdar, cu o sfoară în mână. Eram în pragul falimentului, pierdut în droguri, soția și copiii îmi plecaseră de acasă din cauza agresiunilor mele. În seara aceea am încercat să mă sinucid, dar sfoara s-a rupt, așa că am ieșit să cumpăr alta. Când am pornit la drum, am văzut biserica deschisă, m-am hotărât să intru chiar dacă eram într-adevăr murdar murdar și cu sfoara în mână. În seara aceea, predica dvs. mi-a străpuns inima și am ieșit de acolo cu curajul de a trăi. Azi sunt scăpat de droguri, familia mi s-a întors acasă și am devenit cel mai mare întreprinzător din sat."
De la ușa de intrării în sacristie, diaconul strigă: "Părinte, am fost unul dintre hoții aceia care v-au furat. Celălalt a murit chiar în seara aceea pe când săvârșam al doilea furt. În servieta dvs. era o Biblie. Am citit-o de fiecare dată când mă trezeam de dimineață. După atâta citit, m-am hotărât să iau parte la această biserică."
Părintele rămase șocat și începu să plângă împreună cu credincioșii. La urma urmei, acea seară pe care o considera drept o seară ratată, fusese o seară foarte productivă.
MORALA POVESTIRII
Exersează-ți chemarea (munca / misiunea) cu dedicare și zel indiferent de numărul participanților.
Dă ce ai mai bun zi de zi, fiindcă în fiecare zi ești un instrument al binelui pentru viața cuiva.
În cele mai rele zile din viața ta încă mai poți fi o binecuvântare în viața cuiva.
Dumnezeu poate folosi "împrejurările rele" dintr-o viață ca să producă mari victorii.
Amin.
Sursa: Pobre Francisco